Toderică îşi aminteşte IV

În septembrie 1952, este numit director la nou înfiinţatul liceu din Vişeu de Sus – ŞCOALA MEDIE DE 10 ANI.

Cei veniţi din alte localităţi au fost cazaţi la un internat improvizat într-o fostă sinagogă. Erau acolo elevi români, ucraineni, maghiari (veniţi de la Borşa). Aproape în fiecare seară, directorul liceului era prezent în internat, supraveghea programul şi rămânea cu noi la poveşti, multe dintre acestea având ca tematică întâmplări de pe front.

Îmi amintesc un episod din luptele purtate de compania pe care o comanda pentru eliberarea localităţii Gilău, în 1944. Înaintarea companiei pe dealurile din jurul Gilăului a fost oprită de un bombardament puternic al unităţilor germane. Explozia unui obuz în apropierea punctului de comandă, l-a azvârlit şi pe comandant într-o groapă unde a rămas cava vreme, crezând că e mort. La un moment dar a înţeles că, de fapt, gândeşte şi simte durere şi o greutate ce-i apasă corpul. Însemna că nu e mort. A început să se mişte şi s-a pomenit eliberat din apăsare. Mare i-a fost mirarea când şi-a dat seama că greutatea ce-l apăsa nu era pământul, ci corpul ordonanţei sale, un ostaş tot din Săcel, cu numele Bizău Gavrilă Micu. Acesta l-a trântit în groapă şi l-a acoperit cu corpul său pentru a-l apăra. Au fost răniţi, dar au scăpat cu viaţă!

S-au întâlnit de mai multe ori în anii care au urmat războiului. Ultima revedere dintre comandant şi ordonanţă s-a petrecut în luna septembrie 2000, cu ocazia înmormântării unchiului Ştefan Grad. A fost o scenă foarte emoţionantă la vederea celor doi camarazi de luptă, ajunşi la aproape 90 de ani, îmbrăţişându-se pentru ultima oară.

Acum s-au întâlnit pe un alt tărâm!

prof. Teodor Grad

Toderică îşi aminteşte III

Tot în perioada în care a fost director la Săcel, amintesc preocuparea pentru crearea unor condiţii bune de învăţare tuturor copiilor de ţărani din Săcel. În acest sens, este de menţionat realizarea unui INTERNAT ŞCOLAR, primul de pe Valea Izei, prin reamenajarea spaţiilor din fosta clădire a Jandarmeriei. S-au făcut dormitoare, sală de mese, bucătărie etc. Aici au fost cazaţi circa 50 de elevi din Săcel, Săliştea de Sus, Bocicoel şi Borşa care frecventau cursurile şcolare la Săcel.

Întrucât bucătăria internatului nu avea cuptor, pâinea era coaptă în gospodăriile părinţilor, prin rotaţie. Se mânca pâine albă, văzută şi gustată pentru prima oară în viaţă de către cei mai mulţi copii din această zonă. Apoi, diferitele feluri de mâncare preparată şi servită copiilor a schimbat, în mare măsură, meniul tradiţional aici – mămăligă cu brânză şi cu lapte.

Aceste schimbări s-au lăsat însă şi cu surprize. Aşa bunăoară, după o mâncare preparată din spanac, necunoscută până atunci în comună, mai mult de jumătate din elevii interni au făcut diaree şi, în ziua următoare, în jurul şcolii şi a internatului era plin de murdărie.

Parcă aud şi acum vocea răstită a directorului şcolii care întreba: „Ce-i cu paznicii ăştia în curtea şcolii?”

A găsit vinovaţii şi i-a sancţionat pe bucătăreasă şi, atenţie!, pe învăţătoarea Maria Badea, viitoarea lui soţie, care răspundea de administraţia internatului.

Mai târziu, această întâmplare a devenit motiv de amuzament pe seama „paznicilor” şcolii.


prof. Teodor Grad

Toderică îşi aminteşte II

În anul şcolar 1949-1950, ca director al şcolii, avea, şi atunci, obligaţia de a preda câteva ore la clasă. Şi-a luat ore de matematică la clasele a V-a şi a VI-a. Se manifesta cu severitate şi exigenţă atât în ceea ce însemna pregătirea şi predarea cunoştinţelor, dar şi în privinţa însuşirii acestora de către elevi. Se remarca prin tact pedagogic şi spirit de dreptate şi adevăr, calităţi care i-au asigurat stima şi aprecierea elevilor, a părinţilor.

Rareori îşi ieşea din pepeni şi recurgea la măsuri de corecţie. Aşa s-a întâmplat că, la o oră de matematică, majoritatea elevilor nu şi-au făcut tema şi astfel s-a ajuns la tratamente ce s-au lăsat cu plânsete. Pentru a restabili buna dispoziţie în clasă, avea obiceiul să apeleze la poveşti. Şi aşa, elevii treceau de la plâns la râs.

Îmi amintesc că, într-un astfel de moment, când el a început cu: „A fost odată un moş şi-o babă”, un elev „mai hâtru, bun de glume” a replicat imediat: „S-a c… la tine-n barbă” stârnind explozii de râsete şi veselie în clasă, dar şi spaimă.

Contrar aşteptărilor noastre, elevul nu a fost pedepsit, ba i s-a spus că rima este bună şi că ar putea deveni poet. Elevul s-a ruşinat totuşi şi s-a scuzat precizând că l-a confundat pe director cu tatăl lui care, tot aşa, începea poveştile, seara, înainte de culcare.

Tot acest şcolar, Grad Ioan al Morarului, la o oră de limba română la care asista şi directorul şcolii a făcut mai multe dezacorduri în exprimare. La sfârşitul orei, directorul i-a cerut să spună un substantiv de genul neutru. Fără să stea prea mult pe gânduri, elevul a răspuns: „un ţap, două capre”, ceea ce l-a făcut celebru pentru mulţi ani de zile.

prof. Teodor Grad

Toderică îşi aminteşte I

Imediat după război, în toamna anului 1945, revenit de pe front la Săcel, a început campania de recenzare a copiilor de vârstă şcolară, în scopul reluării activităţii şcolii în limba română ( în perioada sept.1940 – iunie 1945, în Săcel, ca şi în celelalte sate din Maramureşul istoric, se învăţa ungureşte).

Ajutat de autorităţile locale şi de preoţi - mai ales de preotul Ioan Găzdac - de cadrele sanitare ( între care Ioana Grad a avut un rol important ) şi de unele familii mai „răsărite”, a reuşit să reorganizeze învăţământul primar cu câte o clasă în fiecare an de studii, precum şi o clasă de gimnaziu în care a înscris elevi de clasele a V-a, a VI-a şi a VII-a la care s-a lucrat simultan.

Numit director al şcolii, a trebuit să se ocupe foarte serios de încadrarea învăţătorilor şi profesorilor care să lucreze cu elevii şi, totodată, să asigure condiţiile materiale necesare funcţionării normale a şcolii. Ţinând seamă că, după război, aici domnea o „sărăcie lucie” şi că noua guvernare adusă la putere nu avea bani, a înţeles că greul pentru asigurarea acestor condiţii cade tot pe umerii sătenilor. A apelat la oameni, a ştiut să le vorbească şi să-i mobilizeze la renovarea celor două localuri de şcoală existente, la igienizarea spaţiilor de învăţare, la repararea mobilierului şi tot sătenii au aprovizionat şcolile cu lemne de foc în perioada de iarnă.

S-a făcut remarcat prin spirit de iniţiativă, de organizare şi conducere. A manifestat chibzuinţă în luarea deciziilor şi a urmărit cu perseverenţă finalizarea lor în interesul comunităţii locale, nu a urmărit niciodată interese personale sau clientelare.

Se poate afirma cu certitudine că a fost primul intelectual din Săcel care s-a implicat cu pasiune în viaţa satului şi a avut o contribuţie deosebit de importantă la îndrumarea populaţiei, a tineretului în special, pe calea culturii şi civilizaţiei.

prof. Teodor Grad