O fotografie

E fotografia pe care mi-a trimis-o Doru în 4 decembrie 2015. În mesaj scrie: "în ziua în care mama ar fi împlinit 90 de ani".

Crucea din stânga e a părinţilor, lângă ea e a Ninei. Candelele şi trandafirii au fost depuşi de fratele meu şi soţia lui.

Anunţ

În această vară, am publicat o completare de tiraj al cărţii Printre amintiri. 

Cine vrea să aibă cartea în bibliotecă este invitat să îmi scrie pe Facebook, pe adresa de e-mail deja anunţată în precedenta postare sau pe adresa poştală:

Str. Gh. Lazăr, Nr. 14
Cugir, jud. Alba. 

În câteva zile, poate să citească această carte. 

Precizare

Am aflat că mai sunt persoane care doresc să citească acea carte pe care am publicat-o în 2010. Voiam să le spun să citeasca pe saitul Editurii online Semănătorul. Am văzut că link-urile nu mai funcţionează.

Din motivele de mai sus, mă văd în situaţia de a vă pune la dispoziţie un alt link, care încă e activ. Dacă doriţi să citiţi cartea, vă rog să îmi scrieţi la adresa electronică mtirenescu pe yahoo.com, pe Facebook sau pe adresa maria.tirenescu pe gmail.com. Vă trimit cartea în format pdf. şi o puteţi printa.

Link-ul promis http://en.calameo.com/read/0000035246b4e6c74e4a5

Câteva mărturii peste ani

Am primit azi (prin poşte electronică) un mesaj scurt, dar cu încărcătură deosebită. Din el, am selectat:

"D-zeu să-l odihnească acolo unde e! M-a emoţionat vestea.

După ce-am plecat din Vişeu, îl sunam de fiecare dată când era ziua lui. Ce placere mi-ar fi făcut să-l pot suna şi azi. Mi-a fost tare drag! A fost un om care, sub masca de o simplitate de nedescris,  ascundea o enciclopedie activă în multe domenii şi o plăcere de a conversa şi evoca amintiri dragi lui. Te făcea, prin felul de a povesti, părtaş al evenimentelor. 

N-am mai avut niciodată după acea un director care să-şi cheme câte o mână de colegi la cafea în oraş şi cu un aer jovial să întreţină discuţii plăcute pe tot felul de teme. Ce frumoase au fost acele vremuri...

Şi să nu uit că primul meu domiciliu în Vişeu a fost la voi acasă. Ne-a sugerat să stăm la el până ne rezolvăm locuinţa. Care director ar mai fi făcut aşa ceva? Doru tocmai reuşise la Baia Mare la liceu, tu te-ai stabilit la Cugir şi mama cu tatăl tău s-au trezit fără copii. Ne-au înfiat pe mine şi pe încă o colegă, tot clujeancă şi tot psihopedagog.

O, ce vremuri! (...)"

Persoana din al cărui mesaj am citat a scris şi ceea ce am postat aici:

http://memoriile-familiei.blogspot.ro/2007/12/maria-magdalena-bob-kuki.html

Gânduri

Astăzi se împlinesc 100 de ani de la naşterea tatălui meu. Sau mâine, după cum e scris în registrul de la biserică. Oricum, e un secol.

Poate credeţi că numai în septembrie şi ianuarie îmi amintesc de tata. Vă înşelaţi. Sunt foarte multe situaţii în care încerc să-mi imaginez ce-ar face tata, ce-ar spune tata... Am scris câteva proze scurte în care e amintit tata, în diverse situaţii.

Mai jos, voi da câteva link-uri.

http://literatoamna.blogspot.ro/2013/09/papusile-mele.html

http://literatoamna.blogspot.ro/2012/11/deformatie-profesionala.html

http://literatoamna.blogspot.ro/2012/08/tancul.html

http://literatoamna.blogspot.ro/2012/07/inginera-de-branza-ma-fac.html

http://literatoamna.blogspot.ro/2012/06/prima-vacanta-mare.html

http://literatoamna.blogspot.ro/2011/11/difuzorul.html

http://literatoamna.blogspot.ro/2010/10/la-cantina.html

http://literatoamna.blogspot.ro/2010/10/paturile.html

http://literatoamna.blogspot.ro/2010/06/cum-se-recita-o-poezie.html

http://literatoamna.blogspot.ro/2010/06/numeralul_01.html

http://literatoamna.blogspot.ro/2008/04/poveste-de-iarn.html

Poate aceste încercări ale mele au doar o valoare sentimentală. Oricum, pot să caracterizeze un om. Şi nu orice om, ci un pedagog de excepţie, un model de urmat.

Am găsit o fotografie

Ştiam că e undeva. Acum, căutând altceva, am găsit-o!

După zece ani

Au trecut 10 ani de când nu am mai vorbit cu tata. Şi tare mult îmi mai plăcea să-l ascult. La orice subiect, avea ceva intresant de spus, despre orice îl întrebam putea să îmi spună ceva, eventual, să mă trimită la dicţionar, la bibliotecă...

Am recitit câteva scrisori vechi. Voi posta un fragment din scrisoarea care a fost publicată în „Viaţa militară”:


„El avea timp să-mi povestească, el ştia cum să fie interesant, el simţea că are un interlocutor deosebit. (Mama spunea mereu că sunt un fel de Atena, un fel de creaţie a minţii tatălui meu. Desigur, glumea. )

În 2002, de Sfântul Ioan, a fost ultima oară când l-am văzut pe tata. M-am ţinut tare. De la el am învăţat că e bine să te poţi abţine de faţă cu lumea. Am învăţat de mică să-mi stăpânesc lacrimile. (…de ciudă plâng eu numai, mamă…) În acea ultimă zi, au venit un grup de 7-8 veterani de război (cu care lucrase la subfiliala A.N.V.R.), comandantul unităţii militare a trimis o grupă de militari care a făcut de gardă la catafalc, iar în cimitir, au tras trei salve de pistol automat. ( A.K.M.) Şi era atât de frig, era atâta zăpadă şi atât de albastru cerul!”

Sper să revin cu subiecte pe acest blog. Că prea stă cuminte...