Într-o programă analitică bătută la maşină găsim cuvântul ergaterapie. Ce-o fi însemnând? Aici în programele acestea sunt mulţi termeni care nu ne sunt familiari. Trebuie căutate explicaţii în altă parte. Dar nicăieri nu găsim asemenea cuvânt. Este compus. Învăţând despre Descartes am citit „Cogito, ergo sum”. Dar „erga”? Mai căutăm, ne mai consultăm, apoi după mai multă gândire: „Dar dacă e vreo greşeală a dactilografei?”… Şi era… Ergoterapie trebuia. Aşa, da. Am înţeles noi. Nu era nici un secret.
***
Localul repartizat şcolii ajutătoare era în poziţia cea mai centrală oraşului. (Vis–à–vis de primărie, între biserica nemţească şi cea ortodoxă, lângă biblioteca raională şi în faţa tribunalului). Pentru poziţia aceasta şi faptul că progresele la studii sunt minore la oligofreni (nu din cauza profesorului), s-au găsit mulţi doritori să lucreze aici: colegi sau colege, mai ales cu catedre în şcolile periferice, pentru a evita deplasările zilnice pe orice vreme, soţii de „şefi”, directori eliberaţi din funcţii la cerere, transferaţi sau apropiere de soţi sau mai ştiu eu ce motive. Foştilor directori eliberaţi sau transferaţi li se acorda prioritate. La un moment dat erau aici circa zece „foşti” directori. Un şugubăţ a zis că e „şcoala directorilor”.
În general, cam toţi aceştia erau mai tineri ca directorul în funcţie. Fiecare avea experienţa mai bogată sau mai puţin bogată şi vederi, uneori altele personale. Se adaptau bucuroşi că au prins un post – cu spor la salar – în loc bun. Cred că se gândeau şi la faptul că directorul în titlu era mai în vârstă şi merge spre pensie şi poate fi moştenit, ori, de ce nu, înlocuit (dacă nu dă randament sau nu mai e pe placul şefilor).
La acest lucru se mai gândeau şi cadre tinere cu pregătire specială, cu calificare specifică acestei şcoli. Acte de indisciplină în grup sau individual nu s-au produs, dar discuţii pe „alături” se duceau. Directorul era şi ironic (însuşire negativă). Discuta despre personaje mitologice care semănau cu unii (fără a nominaliza), făcea comparaţii cu personaje din istoria antică, etc. Era cunoscută replica analfabetului elen care s-a rugat de Aristide să-i scrie numele pe o cărămidă pentru ostracizare. „Îl cunoşti pe Aristide?” „Nu.” „Ce rău ţi-a făcut că vrei să fie ostracizat?” „Nu mi-a făcut nici un rău, dar m-am săturat să tot aud vorbindu-se de «Aristide cel Drept»”.
Odată în preajma unei vacanţe, un grup de dansatoare din colectivul nostru, care se pregătea de o plecare în străinătate cu ansamblul casei de cultură, s-au gândit să propună acordarea vacanţei cu două zile mai devreme. Propunerea a făcut-o unul care se credea mai convingător. La refuzul meu, a zis: „Dumneavoastră vă opuneţi. Nu vedeţi că nu aderă colectivul la părerea Dumneavoastră?” „Eu sunt pus aici să văd dacă se respectă legea. Dacă vreţi, călcaţi voi legea fără încuviinţarea mea. Aveţi curajul? La ce trebuie aprobarea mea? La Termopile, regele spartan Leonida a căzut împreună cu cei 300 eroi. O inscripţie care dăinuie şi azi conţine aproximativ următorul text: «Trecătorule, spune spartanilor că am murit apărând Sparta şi legile ei». Deci, faceţi cum credeţi, iar eu voi face cum cere legea şi regulamentul şcolii”.
Asemenea expresii şi istorioare îi supăra mai ales pe aceia care mai gândeau că şcoala este o instituţie de asistenţă socială pentru cadre didactice.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu