Când am fost convocat la recrutare credeam că accidentul suferit la şase ani ar putea determina scutirea de stagiul militar. Medicii au considerat că sunt apt şi că sunt bun pentru infanterie (deci piciorul era perfect). La 1 noiembrie când se încorporau T.R.-iştii am predat şi eu şcoala. Am fost repartizat la Batalionul 9 Vânători de munte. De aici am fost trimis la Şcoala de ofiţeri de rezervă la Ploieşti. La examenul medical, după ce au fost respinşi 2-3 (comisia ştia de ce), generalul din comisie a zis: „Aşa-i că vrei să rămâi la şcoală?”. Eram chiar bucuros. De comisia medicală îmi era frică (eram mic de statură şi nu prea arătos), dar de examenul teoretic nici nu mă gândeam că aş putea încurca ceva.
Printre toate cele învăţate şi însuşite la şcoala de ofiţeri de rezervă pentru infanterie, cunoaşterea si utilizarea armamentului din dotare în diferite situaţii tactice, organizarea terenului şi activitatea cu harta (topografie) au fost elementele cele mai preţioase pe care l-am reţinut şi aplicat în anii în care am fost pe front.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu