Formaţii artistice

Corul casei de cultură, alcătuit din cadre didactice, câţiva cântăreţi inimoşi de la IFET, alţii de la întreprinderea de industrie locală, de la cooperativa meşteşugărească, din comerţ, din spital condus şi instruit de la venirea mea de către profesoara Maria Mihalca, cânta cântece „patriotice-revoluţionare” la sărbători naţionale şi aniversări. În primii ani, programele artistice începeau cu imnurile de stat al U.R.S.S. şi al R.P.R. Cu timpul, corul vişeuan şi-a îmbogăţit repertoriul cu prelucrări de cântece populare, cu coruri din opere şi operete, coruri de Vidu, Brediceanu, Oancea, Dima, etc. şi s-a mai curăţat de zgura impusă la începuturi. Treptat a depăşit faza „festivismului” cu multe imnuri şi s-a detaşat spre spectacole muzical-coregrafice independente, prezentate la sediu sau în deplasare prin satele raionului. De la un timp numărul amatorilor bărbaţi a scăzut din diverse motive (schimbări în locul de muncă, transferări în alte localităţi), astfel că, la un moment dat, a devenit cor de femei.

Acest cor de femei a participat cu succes la diverse concursuri organizate de sus. Dialog la distanţă, festivalul Craiul Munţilor, festivalul Vidu şi altele au fost tot atâtea ocazii de afirmare a acestei formaţii.

Ceva mai târziu, alăturând şi combinând corul cu formaţia de dansuri, s-a creat ansamblul folcloric muzical-coregrafic care a vizitat Polonia, Republica Democrată Germană, Franţa, Spania, Austria şi Turcia, de unde s-au întors cu trofee ca „Zeiţa de Aur” din Turcia.

***

Între formaţiile de amatori ale noastre care şi-au dobândit renume câştigând premii pe plan naţional şi internaţional în cadrul ansamblului,a fost formaţia de dansuri. Lipsa de profesionalism a instructorilor de dansuri ne-a împiedicat mult timp să ne afirmăm. Formaţia se auto-construia, dar „repertoriul” unuia sau altuia se epuiza rapid. Formaţia era prezentă la spectacole festive sau în campanie electorală.

Când instruirea a fost preluată de maestrul Gavril Ghiur de la Casa de Creaţie a judeţului, s-a produs saltul spre calitate. Cu „Anotimpuri” şi „Geneze” s-a obţinut premiul I pe ţară, în cadrul festivalurilor organizate pe ţară, iar ansamblul (împreună cu corul) au colindat în multe ţări europene.

Aceste afirmări s-au obţinut după plecarea mea de la cultură.

Brigăzile artistice de agitaţie, montajele literare, montajele literar-coregrafice, au constituit preocupări permanente ale noastre în perioadele respective. Din păcate, colectivul de creaţie era şi el lipsit de profesionalism. Cenaclul literar se limita la citirea unor creaţii proprii şi la aprecierea lor. Era şi aceasta o mişcare de „debut”.

În cei aproape opt ani cât am lucrat la casa de cultură am acordat atenţie tuturor formelor muncii culturale de masă, dar cel mai mult timp l-am acordat teatrului de amatori, iar pe de altă parte răspândirii cunoştinţelor cultural-ştiinţifice, brigada ştiinţifică, conferinţele, simpozioanele, mesele rotunde, etc.

Un partener de dialog a reţinut în sarcina mea: „Cel mai mult mă nemulţumeşte pasivitatea, indolenţa li egoismul... Mă declar optimist şi cred că acestea vor fi treptat înlăturate. N-am crezut niciodată în oamenii care învârt frumos cuvintele în planuri de intenţie şi rămân aici. Nici o satisfacţie nu e mai mare ca aceea pe care ţi-o dă munca. Forţa noastră a rămas proaspătă tocmai din acest motiv.”

La 54 de ani nu mai eram chiar „tânăr” sau nu mai eram suficient de tânăr pentru a suporta toate deplasările în raion pentru îndrumarea unor formaţii ale căminelor culturale, pentru a suporta toate deplasările cerute de munca de conferenţiar sau responsabil al brigăzii ştiinţifice, pentru a însoţi şi îndruma celelalte formaţii proprii în deplasările în localităţile raionului sau în afara lui.

La ideea sugerată de un fiu al Vişeului care lucra în cadrul Ministerului Învăţământului şi Culturii şi care dorea să rămână ceva în Vişeu după urmele lui, idee potrivit căreia să se deschidă o şcoală specială ajutătoare, pentru copiii handicapaţi, oligofreni, s-a luat hotărârea înfiinţării acestei instituţii. Pentru început era doar localul în care s-ar fi putut deschide şcoala. Pentru amenajări, procurarea de materiale, mobilier, veselă, selectarea şi recrutarea elevilor, cât şi alte multe probleme care trebuiau rezolvate la orice început, era nevoie de un organizator. Ca şi în alte situaţii de pionierat, s-au gândit „cei mari” că eu aş putea face acest nou început...