După bătălia de la Stalingrad

După bătălia Stalingradului, sovieticii au continuat ofensiva spre vest. După alte victorii din timpul verii următoare şi a iernii ce a urmat, în primăvara anului 1944, trupe sovietice, după ce au depăşit Niprul, Nistrul, etc. au ajuns în unele sectoare pe teritoriul ţării noastre, ameninţând Chişinăul, Iaşii... fiind opriţi din înaintare la nord de Iaşi, Podul Iloaiei, Târgul Frumos. În această situaţie au fost folosite rezervele găsite la P.S. la unele unităţi ce mai luptau Crimeea.

În această situaţie, partea sedentară a unităţii noastre, primind denumirea de Comandamentul 109 Vânători Munte, organizat şi completat cu efective complete de război este dislocat împreună cu alte unităţi, în Moldova, zona sud Iaşi, alcătuind o a doua linie de apărare. Din mai până în august, am organizat terenul cu tranşee, adăposturi întărite, amplasamente, obstacole antitanc, câmpuri de mine, reţele de sârmă ghimpată pe înălţimile de la sud de Goroni, Tomeşti, Vladiceni, Păuni... În toată această perioadă s-au purtat bătălii sângeroase la nord de Iaşi (castelul Aroneanu... Păcurari), atacuri, contraatacuri, blindate, katiuşe, avioane de vânătoare, de bombardament, în picaj... bombardamente de noapte precedate de rachete luminoase... Începând cu decada a doua a lunii iunie a urmat în acest sector o perioadă de acalmie.

Acţiunile ofensive au fost reluate în august. Reluarea atacurilor sovietice în sectorul Chişinău-Iaşi-Roman etc. au fost aşteptate de comandamentul nostru. Aviaţia de recunoaştere, prizonierii, serviciul de informaţii, semnalau prezenţa a sute de katiuşe la nord de Iaşi şi numeroase unităţi de blindate...

Se discuta la marile eşaloane „Ce vom face?” Se conturau trei ipoteze: 1. apărarea pe aceste poziţii cu orice preţ; 2. retragerea pe noi poziţii între curbura Carpaţilor, Focşani, Nămoloasa, Siret, Dunăre; 3. retragerea luptând până în Oltenia... Cam aşa spunea Generalul Iordănescu. Despre armistiţiu, nici vorbă...

Ofensiva sovietică a fost reluată. Unităţile germane care staţionaseră în zonă erau dislocate spre frontul polonez. Unităţile noastre au fost deplasate să acopere golurile create. În timp ce unităţi din comandamentul Diviziei 102 Vânători Munte se deplasau spre Mogoşeşti – părăsind poziţiile întărite, inamicul a reuşit să rupă frontul şi să înainteze spre Bârnova, Scânteia, Slobozia...

Legătura cu div. 10 germană nu a putut fi restabilită, iar în dimineaţa următoare, o coloană blindată a pătruns în Valea Dobrovăţ, ameninţând cu încercuirea. Fără alt ordin şi fără a deţine informaţii suficiente, subunităţile noastre s-au retras prin pădure de la Ciurea spre Pocreaca. (Compania a 2-a avusese pierderi grele, fiind direct atacată de coloana blindată).

Comandantul unităţii noastre, Lt. Col. Constantin a fost făcut prizonier, împreună cu comandant companiei de cercetare, Lt. Scarlat. Adunând fugarii din alte companii şi cu propria companie din care nu lipsea nici un ostaş, ne-am retras prin teren acoperit, evitând coloana de tancuri, spre Dobrovăţ, dar acesta era acum ocupat.

Informaţi fiind că sovieticii au ocupat şi Codăeştii, ne-am îndreptat prin Ciorteşti – noaptea – spre sud-est spre Huşi. Se spunea că tanchiştii au ajuns şi acolo. Ocolind oraşul pe la est, am intrat din nou pe şoseaua din dreapta Prutului. Aflam că inamicul ajungea înaintea noastră la Crasna, Zorleni, Murgeni... În apropiere de Cavadineşti am văzut că tancurile ne-au închis ultimul drum spre sud... Scene, nu chiar apocaliptice... Subzistenţe nu mai aveam. Caii, căruţele, bucătăriile erau capturate de câteva zile. Am recomandat ca fiecare să se salveze şi aprovizioneze cum poate.

Coloana de tancuri care ne închisese calea, din fericire pentru noi, nu era însoţită de infanterie. Pe teren acoperit, prin sat, pe sub podeţe nesupravegheate, ne-am strecurat afară din încercuire, continuând retragerea spre sud (Băneasa, Târgul Bujor). Am sesizat că aviaţia sovietică nu ne mai mitraliază decât când sunt prezente şi trupe nemţeşti. Mai aflam de la o ţărancă ce ne-a întrebat: „Unde mergeţi şi... cam cu fuguţa? Ori n-aţi aflat că am terminat războiul?...” De acum nemţii se uitau urât la noi, iar noi ne feream de ruşi pentru a nu fi făcuţi prizonieri.

De la Târgul Bujor am schimbat direcţia spre vest, trecând prin Băleni, Cudalbi, Umbrăreşti, apoi am găsit un mijloc de a trece Siretul la Suraia. Eram ieşiţi din zona de operaţii. Ruşii se mai încăierau cu grupuri izolate de nemţi – grupuri care erau în principiu nimicite –. Am hotărât să nu ne mai ferim de ruşi, aşa cum s-au făcut recomandări prin radio – să-i primim ca prieteni şi aliaţi – ...

(Impresii din Suraia şi Botârlău... n-au mai fost scrise)

Continuând pe cont propriu, coloane neîntrerupte se retrăgeau spre sud-vest, de-a lungul căii ferate sau alte drumuri, ostaşi români amestecaţi cu ruşi, cu civili...

La Vadu-Pasii am fost opriţi mai mulţi ostaşi români de către unităţi înarmate sovietice care ne-au pus la treabă. În staţie, un tren abandonat încărcat cu porci. Ceva fermă din nordul ţării a încercat să-şi pună animalele la adăpost, dar evoluţia frontului a determinat abandonul. Eram un mic număr de ofiţeri români între cei opriţi. Nu eram înarmaţi şi nici semne exterioare nu purtam. Din partea şefului de patrulă am fost însărcinat să descarc un vagon de porci. Dar cum?

Vagoanele nu erau la rampă. Porcii nu se lăsau convinşi să sară din tren. Am încercat să-i convingem cu bătaia, dar s-au înfuriat şi erau gata să ne termine ei pe noi. Am găsit un oblon mobil aruncat printre linii, din care am construit un plan înclinat. Dar porcii tot nu se lăsau convinşi să alunece pe acest tobogan. Plimbând prin faţă câte un grăsan, îl dezechilibram uşor şi aluneca pe sol... Unu... doi... trei... toţi. Şeful de patrulă se amuza de sistemul nostru. Ne-a mai repartizat un vagon de porci. Pe acesta l-am terminat mult mai repede. Ceilalţi reuşeau greu sau nu reuşeau. „Şeful” patrulei ne-a răsplătit munca prin atribuirea unui grăsan de peste 200 kg. Ne-a mai şi mulţumit pe limba lui. În timp ce trenul se descărca cu dificultate, ne-am luat „câştigul” în ideea că-l tăiem, îl facem (parţial) fripturi pe care le luăm cu noi, că tot nu aveam ce mânca. Am intrat într-o gospodărie. Era părăsită. Cum şi cu ce să-l tăiem? Pierdeam timp... L-am lăsat în curte, am închis să nu fugă. L-o fi găsit gospodarul?

Am continuat drumul spre garnizoana de pace, trecând prin Buzău, dar la Vintileanca am întâlnit un nou „obstacol”. Un tren abandonat, încărcat cu benzină, uleiuri... şi câteva vagoane cu refugiaţi. A trebuit descărcată benzina şi încărcată în camioane pentru aprovizionarea coloanelor motorizate. Am acceptat să lucrăm şi acolo, crezând că ne vor lua în maşinile care aveau aceeaşi direcţie cu noi. Tăvălirea butoaielor din tren la pământ era ceva mai simplă. Mai dificil era urcatul în camion...Operaţia asta n-am făcut-o niciodată şi nici la alţii n-am văzut. Un locotenent rus ne-a îndemnat, moralizându-ne: „Puneţi mâna! Voi care ştiţi că ofiţerii voştri nu muncesc deloc, aşteptaţi să pună mâna ofiţerul rus?” Am pus mâna toţi, cu el cu tot şi am încheiat încărcarea unui camion. (Nu i-am spus rusului că suntem „colegi”) Când să plecăm, ne-a explicat că nu ne poate lua pe butoaie din motive de protecţie. Am continuat pe jos spre Mizil, Ploieşti, apoi spre Valea Prahovei. În zona petroliferă fuseseră lupte recente.

În sfârşit, la Câmpina, o locomotivă a remorcat un tren de marfă cu direcţia Braşov. Ne-am atârnat şi noi pe unde s-a putut. La Braşov am aflat că spre Baraolt nu se poate merge deocamdată. Am luat-o spre Codlea, dar aici trenul nostru de marfă s-a descompus. După aşteptări, un tren sanitar, evacuând răniţi spre Sibiu, era pregătit de plecare. Cu puţine negocieri am fost lăsat să urc. Sergentul sanitar s-a opus, dar căpitanul m-a primit.

Trenul sanitar care evacua un spital de răniţi germani avea – se pare – o destinaţie nesigură. La Podul Olt s-au primit noi indicaţii. La Selimberg a fost oprit deoarece Sibiul era sub bombardament aviatic. De la Sibiu am putut continua spre Vinţul de Jos cu un tren local. La Vinţ era aşteptat acceleratul de la Bucureşti care avea o mare întârziere. La sosire trenul era ciorchine. Am mai găsit o agăţătoare la farul locomotivei. Până la Simeria s-a mers aproape „la pas”, fără evenimente deosebite. De aici, începe lume să ne cunoască chiar dacă echipamentul nostru este neobişnuit.

Târziu în noapte, am ajuns cu trenul la Vulcan. Cu puţin timp înainte sosise vestea că am căzut fiind mitraliat din avion în zona Codăeşti. Câteva ore mai târziu serg. Oancea fost în compania mea a combătut, arătând că este, în fapt, compania care se întoarce cu efectivele complete, fără pierderi. Când am bătut la uşa fostei mele gazde şi am fost întrebat: „Cine-i?” am fost puţin inspirat când am răspuns: „Dracul!”. Vocea mea a fost recunoscută deşi trecuse mult timp de la despărţire. Totuşi n-au crezut că-s drac şi m-au primit... Am schimbat toată îmbrăcămintea în grădină, explicând gazdei că aşa este mai bine...