Incidentul

Colegul nostru, cu experienţă multilaterală, maistrul care făcea lucrări de atelier cu elevii, şi-a confecţionat un fierăstrău circular cu piese importate din URSS. Acesta era bun pentru confecţionat şipci, pentru tăiat lemne mai uşoare, etc. În oraş, la un moment dat, nu mai era cine să taie lemne la instituţii. Noi am considerat că acel circular la confecţionarea căruia s-a consumat şi timp plătit de noi, ar putea tăia deşeuri de fag pentru sobele noastre. Portarul nostru avea şi calificare de circularist. Într-una din zile când o clasă avea multe ore de atelier, s-a hotărât să se folosească circularul în timpul orelor de atelier. Elevii urmau să aducă deşeuri, să transporte deşeurile tăiate, să servească la mâna circularistului deşeurile spre tăiere. Elevii însă doreau să demonstreze că ei ştiu să lucreze la circular şi se pare că uneori li s-a permis acest lucru.

În ziua respectivă îmi programasem o asistenţă la orele de atelier. La începutul orei am intrat în atelier. În faţa lui era instalat circularul pregătit pentru lucru. În timp ce în atelier se distribuiau sarcini de lucru, un elev a voit să cupleze circularul la curent, neatent că acolo era portarul care trebăluia ceva. L-am oprit şi l-am dojenit. După un timp, totuşi circularul a fost pus în mişcare.

Cei din atelier îşi vedeau de treabă, dar un elev întârziat care venea de la clasă s-a aşezat la circular şi sub ochii circularistului care l-a aprobat a început să scurteze deşeuri. Din atelierul cu uşa deschisă larg se vedea ce se întâmplă afară. Să strig din atelier la elev să plece de la maşină putea atrage atenţia şi să provoace un accident. Accidentul s-a produs sub ochii mei. Afară era frig. Deşeurile erau cu zăpadă şi gheaţă. Elevul a luat pe mâini câte două mânuşi de lână. Vârful de atac al fierăstrăului a apucat mânuşa care s-a apropiat prea mult, a tras mâna şi a apucat două degete pe care le-a retezat în mânuşă. Circulatorul a fost oprit. A fost chemată salvarea care a transportat elevul la spital, apoi am anunţat procuratura şi inspectoratul pentru protecţia muncii. Au urmat cercetările pentru a stabili vinovaţii.

Cei de la protecţia muncii au stabilit că acel circular improvizat nu asigura nici un fel de protecţie muncitorului şi că lipseau instrucţiunile de utilizare a acestei „maşini infernale” de către elevi.
Noi spuneam: utilajul nu este al şcolii şi nu face parte din dotarea atelierului. Elevii nu au fost puşi să taie lemne cu acest utilaj. Elevul accidentat lipsea de la oră. El nu a ieşit din atelier, ci venea din altă parte. Circularistul, dar mai ales maistrul de atelier au fost consultaţi dacă pot îndeplini aceste sarcini gospodăreşti, fiind serviţi la mână de elevi. În timpul orelor de atelier nimeni n-a dat vreo dispoziţie cu privire la tăiatul lemnelor, această treabă nu făcea parte din obiectivele urmărite de director.

Discuţiile s-au purtat în contradictoriu. „Eu nu sunt maistru. Am fost forţat...” (minţea; lucra de mai mulţi ani pe baza deciziei de numire dată de Inspectoratul Şcolar, decizie acceptată şi niciodată contestată) „Am avut ordin...” (minţea; nu era nici un ordin, nici scris, nici verbal, cu atât mai mult cu cât era vorba de elevi) „Circularul este al şcolii. Aici l-am făcut...” (inexact; piesele componente erau aduse din URSS pe bani proprii, şcoala nu a investit nici un leu pentru confecţionarea lui şi nici nu-l avea în inventar nici măcar ca donaţie sau autodotare). „L-am făcut ca să servească şcoala” (dar şcolii făcea servicii minime, ocazional. Era, totuşi, bun pentru ciubucăreală. Putea produce vergele valorificabile, şipci, etc. sau alte lucruri utile pentru un meseriaş sau produse pentru care contabilul şi portarul găseau cumpărători.)

Dosarul de cercetare al procuraturii nu a fost încheiat. Nu au fost stabiliţi vinovaţii, dar au fost destui care nu cunoşteau nici legile, nici condiţiile în care s-a produs accidentul, nici gravitatea urmărilor pentru sănătatea accidentatului, dar care ar fi dorit să fie ghilotinat directorul şi cât mai repede. De altă părere erau toţi elevii, marea majoritate a cadrelor didactice şi parte din personalul tehnic-administrativ.

Se pare că asemenea accidente de muncă se cercetează şi se implică până la organe mai înalte. De aceea a intrat în funcţie şi Inspectoratul Şcolar Judeţean şi juristul acestui organ... Am răspuns unui chestionar întocmit de Protecţia Muncii. Am răspuns unui chestionar dat de Procuratură. Organele citeau şi voiau să afle dacă mă plâng de lipsa de sprijin şi de greutatea condiţiilor în care ne zbăteam şi nu găseau nici o acuză. „Nu simţi nevoia să te aperi?”, m-a întrebat cineva. „Deocamdată, nu văd acuzele. Când va fi cazul şi va fi necesar, mă voi apăra.”

Memoriile făcute la toate organele, până şi prefectului personal, promisiunile date de organul local şi hotărârile sesiunilor, ori deciziile comitetului executiv votate, aprobate, dar neonorate, fapte la care mă refeream în memorii, puteau fi şi capete de acuzare.

Presiunile interne (bănuiesc) asupra primarului au avut şi oarecare influenţă. De la un timp, aveam impresia că Primăria nici nu-i dispusă să-mi ajute la rezolvarea problemelor dificile. Mai mult, aveam impresia că unele organe de control judeţean erau trimise să-mi facă zile acre, pentru aspecte care nu erau cu nimic mai plăcute în alte instituţii. Un caz e tipic. De la Baza Contra Incendiilor care m-au felicitat şi m-au dat ca exemplu de întocmirea planurilor de evacuare în caz de incendiu (planuri întocmite după concepţia mea care sunt şi azi afişate), a venit unul care m-a amendat tocmai pentru asemenea plan. (Motivul: nu este actualizat. O femeie de serviciu se pensionase, iar alta i-a luat locul.)

După discuţii lungi cu juristul despre toate şi cu inspectorul despre accidente, în care au adăugat că ei n-au sancţionat pe nimeni, mi-a sugerat ideea că poate o demisie ar fi mai potrivită. „Oare, dacă voi demisiona voi fi mai puţin vinovat? Când plecaţi spre Baia Mare? Veţi pleca cu cererea mea de demisie.”