duminică, 11 noiembrie 2007

Spre vest...

Prezentându-mă la comandantul unităţii la raport – comandant pe care nu-l cunoşteam şi care se întorsese din Crimeea puţin surd – , mi-a spus scurt: „În 48 de ore preiei comanda companiei a doua de la Cpt. Dorneanu. Eu te cunosc. Îţi acord toată încrederea”. În foarte scurt timp plecam...

Şi am plecat. Din Vulcan cu trenul până la Mintia, apoi în marş spre Brad, Buceş, Abrud, continuând cu mocăniţa în jos pe Valea Arieşului până la Sălciu... intrând în zona de operaţii. Inamicul fusese oprit la Lunca de batalionul 5 Moţi. Minerii şi alţi civili au barat valea, blocând-o cu stânci şi distrugând podul.

O zi mai târziu, în cursul nopţii, am preluat sectorul apărat de moţi, care au primit alte însărcinări (spre Beiuş). Forţând retragerea inamicului din Vidolm am pierdut un comandant de pluton ofiţer rezervă învăţător, fiind rănit şi un ostaş dispărut. Depozitul de la halta cu arme automate, grenade şi zeci de mii de cartuşe a fost abandonat. Pentru noi, orice armament şi muniţii capturam de la nemţi erau utile. În pădurea de la Păun, circa două luni ne-am instruit cu armament german, pe care nu l-am folosit acolo, dar l-am întrebuinţat contra „donatorilor”.

În zilele următoare am urmărit inamicul în aval de Vidolm, spre Buru. De la gura Ocolişel am urca pantele spre cota 1006 (Mişu), trecând spre valea Iara. Pe pantele sud Surduc ne-am oprit, ocupând poziţie. Patrule trimise în Făgetul Ierii şi satul Surduc ne-au adus informaţii că inamicul cu forţe de tăria unui pluton s-a retras spre Iara când ne-am apropiat noi, iar în satul Surduc nu s-au semnalat trupe străine. Grosul bat. 9 s-a regrupat în valea Ocolişel şi pe pantele spre Cacova Ierii şi Făget.

Dimineaţa următoare s-a ordonat reluarea înaintării spre Agriş, Muncelul, etc. Pe valea Ierii s-a lăsat ceaţă deasă, că nu se vedea la 20 m. Dinspre Buru, o coloană inamică de tăria unui regiment care se retrăgea dinspre Turda, a atacat din flanc compania cercetare care depăşise şoseaua spre nord. Compania care urma de la distanţă compania de cercetare a fost angajată şi oprită. Compania cercetare fiind izolată şi parţial încercuită, fără vizibilitate, s-a apărat eroic.

Comandantul companiei a căzut eroic. A căzut eroic şi comandantul plutonului care a luptat pentru despresurarea grupului din cercetare. Comandantul plutonului de mitraliere care însoţea compania subsemnatului a fost lovit de un proiectil de brand în timp ce trăgea în sprijinul celor din vale acoperiţi de ceaţă. Ridicarea ceţii către amiază a făcut posibilă hărţuirea coloanei inamice ce traversa pe şoseaua Buru-Băişoara.

Încă înainte ca sorţii luptei să fie hotărâţi, fără a cunoaşte bilanţul luptelor, am primit ordin să mă deplasez urgent înapoi spre Ocolişel, apoi să intervin spre Pleşa Runcului unde era încercuită o companie de a noastră. Misiunea a fost îndeplinită în cursul nopţii, iar în dimineaţa următoare am înaintat de la Pleşa Runcului (de unde inamicul s-a retras spre Valea Vadului) spre muntele Boinic. Aici am găsit populaţia din Iara care se refugiase în munte din calea invadatorilor, „cu căţel, cu purcel”. Erau extrem de bucuroşi la vederea noastră. Îşi manifestau bucuria prin urale şi aruncarea pălăriilor în aer. Primarul comunei, care era şi el prezent, a dat ordin să se sacrifice miori pentru hrana trupei. Am protestat, arătând că avem alimente asupra noastră, dar dacă tot vor să ne servească, atunci să ne aducă lapte – aliment de care ostaşii noştri duceau dorul.

Dimineaţa următoare un curier aduce ordinul de a ne deplasa spre Băişoara. După regruparea batalionului, un nou ordin d deplasare spre Muntele Filii, Muntele Săcelul, Frăsinet. A urmat coborârea în valea Ierii, traversarea ei şi urcuşul pe pantele spre Hăjdate.

Rezistenţele pe Dealul Plopilor (1109) fuseseră spulberate de către Bat. 16 şi respinse spre Stolna, Finişel, Hăjdate. De pe aceste poziţii contraatacau, bombardau, hărţuiau prin patrule, etc. Pe aceste înălţimi am oprit şi spulberat contraatacurile inamice câteva zile, timp în care Hăjdate a trecut de mai multe ori succesiv de la unul la altul. Coborând pante spre Someşul Rece, Bat. 8 a fost respins la cota 666 deasupra Stolnei de două ori, chiar când a fost întărit cu o companie de la 9 care l-a pierdut pe slt. Magda.

Prin înlocuiri de subunităţi, prin manevre de noapte, prin ocupări de noi poziţii, am ocupat în cursul unei nopţi poziţie la sud Ursoaia (892). Inamicul, simţind mişcare, a deschis foc la întâmplare. Nu am răspuns şi s-a aşternut liniştea. În zori s-a simţit mişcare în faţa unei grupe, la mică distanţă. S-au distins şi voci şoptite, în ungureşte. Cei de pe linia I-a au deschis foc, strigând: „Huo, topoare, ce căutaţi?”.

Inamicul ce pare că n-a fost prea numeros, surprins de foc şi strigăt din aşa apropiere,a fugit prin tufişuri în jos pe pantă. În urma grupului de aprovizionare ce venise cu ceaiul la ai lor din linia I-a au rămas caii cu samarele şi alimentele. Caii liberi s-au apucat de păscut şi au intrat în poziţiile noastre. Duşi mai în spate, în unghi mort, ostaşii mei au început să împartă pâinea provenită de la honvezi. „Staţi!”, am zis. „Este pentru toţi”, a adăugat sergentul. „Număraţi-o! Vreau să ştiu câţi se găsesc pe poziţie în faţa noastră. 150 de pâini. Cam aşa suntem şi noi. Aşa că, nici o grijă!”. Când s-a mai luminat de ziuă, am fost chemat la telefon de către comandantul unităţii şi întrebat dacă am informaţii asupra forţelor inamice din sectorul companiei. Am răspuns că în faţă am o companie de honvezi. „De unde ştii?” „După numărul pâinilor!” „Care pâini?”. Am raportat despre cele întâmplate, dar nu-i venea să creadă. „Iarăşi te ţii de glume?” „Nu, Domnule Colonel! Caii samarizaţi capturaţi trebuie să sosească la Dvs. cu tot echipamentul, mai puţin pâinea”.

Către amiază, comandantul mi-a comunicat telefonic că va trebui să atac pe direcţia cotei 666 de unde fuseseră respinşi de trei ori cei de la 8. Mai târziu mi-a mai spus că „nunta va fi fără lăutari” (înţelegând că vom ataca fără pregătire de artilerie). Am fost pus în legătură cu comandantul companiei de la 8 care ataca şi ea în dreapta noastră... Apoi comandantul m-a anunţat care este ora „H”...

2 comentarii:

iojagabriel//blog spunea...

Salut! impresionanta descrierea vietii tatalui tau.Locuiesc intr-un sat langa Alba Iulia,sotia este din Vidolm,sunt interesat sa descopar locuri unde s-au dat lupte crancene in zona Vidolmului,daca esti pasionat de asa ceva,adresa mea de mail este ioja.gabriel@yahoo.com.

iojagabriel//blog spunea...

Interesant!