luni, 12 noiembrie 2007

Şi puţină veselie...

Un mic – hai să-i zicem – incident. Trebuie relatat?... Eram la o oră de muzică. Profesoara îşi programase să-i înveţe pe copii un cântec popular. În text era şi versul „Şi-am zis verde matostat”. Procedând metodic, profesoara cântă întregul cântec, apoi trece la învăţarea textului.

Să se convingă că textul este înţeles de toţi copiii, întreabă (între altele): „Voi ştiţi ce-i matostatul?” „Daaaa!”, răspund în cor. „Cine vrea să ne spună?” „Un copac (!)”, zice un elev şi se uită spre mine. Apoi o mai drege. „E un copac, dar nu prea mare”. Schiţează cu mâna un copăcel… Apoi lecţia continuă. Melodia plăcută, text uşor – poate mai auzit -, cântecul a fost uşor învăţat. La sfârşit de oră l-au cântat în întregime aproape impecabil. După oră: „Dumneavoastră aţi văzut cum arată matostatul?” „Nu” „De unde ştiţi că e o plantă?”… În sala profesorală, în pauză: „Cine a văzut planta numită matostat?” Toată lumea ştia că e o plantă, dar nimeni nu o văzuse. O profesoară care spunea că a cunoscut un geolog ar fi zis că este şi o piatră cu numele acesta… Atunci mergem la dicţionar: „piatră semipreţioasă care se mai numeşte şi jasp”. De plantă nici vorbă.

La cofetărie, la o cafea: „Domnule Huciu, eşti naturalist. Spune ce e matostatul?” „O plantă.” „Cum arată? Ai vazut-o” „Nu. Sunt sigur că e o plantă.” „Descrie-o”. Nu poate…

În altă zi, tot la o cafea, cu un alt profesor naturalist: „Domnule Moraru, ce-i matostatul? O plantă? Ai văzut-o? Poţi s-o descrii?” „Nu.” „Ai văzut-o?” „Păi, cum? Cine n-a văzut-o? Este şi un cântec…” „Tocmai de la cântec ni se trage…”

De vorbă cu un geolog: „Domnule Moldovan, ce este matostatul?” „Noi, geologii, spunem matostat la o piatră verde semipreţioasă, dar se pare că ar exista şi o plantă. Eu n-o cunosc.”

Dacă elevul nu şi-ar fi „corectat” planta făcând-o mai mică, rămâneam cu ce ştiam mai dinainte, că e plantă.

Niciun comentariu: